Ziua Mondială a Mediului este marcată anual pe 5 iunie și este principalul mijloc al Organizației Națiunilor Unite pentru încurajarea conștientizării și a acțiunilor pentru protecția mediului. Ea a fost serbată pentru prima dată în 1974, devenind în timp o campanie emblematică de sensibilizare a publicului cu privire la problemele de mediu. Tema ediției din anul 2020 a Zilei Mondiale a Mediului, la recomandarea Programului Națiunilor Unite pentru Mediu (UNEP), este „Sărbătorim Biodiversitatea”.
Ce este cel mai minunat de pe planeta vie și este necesar pentru a fi protejat, conservat și îmbunătățit? Este, fără îndoială, biodiversitatea.
Termenul de biodiversitate a ajuns să reprezinte ceea ce avem şi este pe cale să pierdem. Rata declinului speciilor de animale şi plante de pe planetă este mult mai rapidă decât se credea anterior, iar printre procesele majore de extincție a speciilor cel mai grav și cel mai de impact este activitatea umană. Biodiversitatea este sub o amenintare fară precedent, datorită presiunii antropice și lumea este pe cale să se schimbe ireversibil.
Ziua Mondială a Mediului este menită să trezească în fiecare persoană dorința de a contribui la protecția mediului și de a încuraja cât mai mulți oameni să ia măsuri pentru a împiedica încărcarea tot mai mare a sistemelor naturale, înainte ca să ajungă la un punct critic. Trebuie neapărat să conștientizăm că valorile biodiversităţii formează patrimoniul natural care trebuie folosit de generaţiile actuale fără a mai periclita șansa generaţiilor viitoare de a se bucura de aceleaşi condiţii de viaţă.
Institutul de Zoologie a fost şi rămâne unul dintre cele mai prestigioase centre ştiinţifice şi ştiinţifico-metodice, care coordonează şi desfăşoară cercetări ştiinţifice privind organizarea structural-funcţională, dinamica şi evoluţia populaţiilor şi comunităţilor de animale, elaborarea căilor şi metodelor de protecţie şi valorificare raţională a lumii animale. Una din preocupările principale este studiul biodiversităţii și sustenabilității ecosistemelor naturale și antropizate. De fapt, biodiversitatea și sustenabilitatea merg mână în mână. Cu cât biodiversitatea este mai mare, cu atât este mai mare și gradul de sustenabilitate al ecosistemelor.
Sărbătorirea diversității este un imperativ al vieții noastre. Să sărbătorim prin păstrarea, protejarea, conservarea, utilizarea durabilă și aprecierea biodiversității Pământului.